Inspector şi consilier (3 posturi) – Primăria Comunei Răuceşti



Inspector şi consilier (3 posturi)

Primăria Comunei Răuceşti

28 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Răuceşti, Judeţul Neamț, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuţie vacante, astfel:

  1. un post de inspector, Compartimentul Stare Civilă;
  2. un post de consilier juridic, Compartimentul Juridic-Contencios;
  3. un post de consilier, Compartimentul Achiziţii Publice.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • inspector, din cadrul Compartimentului Stare Civilă:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
    • cunoştinţe de operare PC (Microsoft Office: Word, Excel, Power Point) – nivel mediu;
    • abilităţi în utilizarea mijloacelor modeme de comunicare (Internet, e- mail, fax).
  • consilier juridic, clasa I, gradul profesional principal din cadrul Compartimentului Juridic-Contencios:
    • studii juridice universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
    • cunoştinţe de operare PC (Microsoft Office: Word, Excel, Power Point) nivel mediu;
    • abilităţi în utilizarea mijloacelor moderne de comunicare (Internet, e-mail, fax);.
  • consilier, clasa I, gradul profesional principal din cadrul compartimentului Achiziţii Publice:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
    • cunoştinţe de operare PC (Microsoft Office: Word, Excel, Power Point) nivel mediu;
    • abilităţi în utilizarea mijloacelor modeme de comunicare (Internet, e-mail, fax).

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 28 august 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 30 august 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Răuceşti, cu sediul în localitatea Răuceşti, Str. Principală nr. 59, judeţul Neamţ, telefon 0233788003, fax 0233788239, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com.

Apply for this Job