Inspector principal și referent superior – Direcția de Sănătate Publică Satu Mare



Inspector principal și referent superior

Direcția de Sănătate Publică Satu Mare

20 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcția de Sănătate Publică Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante, de:

  1. inspector – grad profesional principal – Compartiment Avize şi Autorizaţii;
  2. referent – grad profesional superior – Compartiment Inspecţie şi Control Factori de Risc din Mediu de Viaţă şi Muncă.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  1. inspector principal:
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice sau economice.
  • vechime minimă în specialitatea studiilor necesare ocupării postului 5 ani;
  1. referent superior:
  • studii liceale, respectiv studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat, să deţină diplomă/certificat de asistent medical principal – specialitatea igienă;
  • vechime minimă în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 august 2017, ora 10.00 – proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcției de Sănătate Publică Satu Mare, din Municipiul Satu Mare, str. Avram Iancu, nr.16, telefon 0261/768.114 sau 0261/768.102.

Apply for this Job