Inspector principal – Primăria Oraşului Victoria, judeţul Braşov



Inspector principal

Primăria Oraşului Victoria, judeţul Braşov

12 aprilie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Oraşului Victoria, judeţul Braşov, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de inspector, clasa I, grad profesional principal – Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă și perfecționare/specializare în domeniul situațiilor de urgență;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 02 mai 2019, ora 16.30: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 14 mai 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Oraşului Victoria, judeţul Braşov, telefon 0268/241525.

Apply for this Job