Inspector principal – Primăria Oraşului Baia Sprie, Judeţul Maramureș



Inspector principal

Primăria Oraşului Baia Sprie, Judeţul Maramureș

16 aprilie 2018

Primăria Oraşului Baia Sprie, Judeţul Maramureș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuţie vacante, de inspector, clasa I, grad profesional principal din cadrul Biroului Cadastru, Patrimoniu Lucrări Publice.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • certificat de autorizare pentru lucrări în domeniul cadastru geodezie și cartografie conform A.N.C.P.I.;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
  • cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel): nivel de bază.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 16 mai 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 18 mai 2018: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăria Oraşului Baia Sprie, Piaţa Libertăţii nr. 4, telefon 0262/262.303.

Apply for this Job