Inspector principal – Primăria Comunei Secu, judeţul Dolj



Inspector principal

Primăria Comunei Secu, judeţul Dolj

23 octombrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Secu, judeţul Dolj, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional principal, în cadrul Compartimentului Financiar – Contabilitate – Buget.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 noiembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 27 noiembrie 2018, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relații suplimentare se obțin la Primăria Comunei Secu, judeţul Dolj, telefon: 0745.713.227, e-mail danvictormarian77@yahoo.com.

Apply for this Job