Inspector principal – Direcţia de Asistenţă Socială Roman, județul Neamț



Inspector principal

Direcţia de Asistenţă Socială Roman, județul Neamț

14 decembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia de Asistenţă Socială Roman, județul Neamț, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional principal la Biroul Financiar Contabilitate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 ianuarie 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul D.A.S. Roman, str. Alexandru cel Bun nr. 3, telefon 0233/744.771.

Apply for this Job