Inspector I superior – Primăria Municipiului Reşiţa



Inspector I superior

Primăria Municipiului Reşiţa

11 ianuarie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Reşiţa, județul Caraș-Severin organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de inspector, clasa I, grad profesional superior, la Compartimentul Învăţământ, Sport, Tineret, şi Culte în cadrul Direcţiei Învăţământ, Relaţii Interinstituţionale, Culte, Sport şi Tineret al Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • nivelul studiilor: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniile fundamentale: științe sociale – RSI: științe administrative, sau științe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
  • cunoștințe de operare PC – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 30 ianuarie 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 11 februarie 2019, ora 11.00: proba suplimentară;
  • 19 februarie 2019, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului se vor comunica ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Municipiului Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. IA, județul Caraș – Severin, telefon 0255/221.677.

Apply for this Job