Inspector (4 posturi) – Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova



Inspector (4 posturi)

Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova

4 august 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante după cum urmează:

  1. inspector, clasa I, grad profesional principal – Serviciul Managementul Documente, Relaţii Publice şi Informatică;
  2. inspector, clasa I, grad profesional principal – Compartimentul Protecţia Copilului, Serviciul Protecţia Copilului şi Familiei;
  3. inspector, clasa I. grad profesional debutant – Compartimentul Protecţia Copilului, Serviciul Protecţia Copilului şi Familiei;
  4. inspector, clasa I, grad profesional superior – Compartimentul Strategii Sociale şi Parteneriate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 11 septembrie 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Craiova din str. A.I.Cuza nr. 7, telefon 0251/437617, Serviciul Resurse Umane.

descarca: 16584.pdf 1.36MB PDF

descarca: 16585.pdf 2.79MB PDF

Apply for this Job