Inspector debutant – Primăria Orașului Băile Govora



Inspector debutant

Primăria Orașului Băile Govora

6 martie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Orașului Băile Govora, Județul Vâlcea organizează concurs de recutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuţie vacante, de inspector, clasa I, gradul profesional debutant la Compartimentul Protecție Civilă.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;
  • vechime în specialitatea studiilor: 0 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 06 aprilie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Orașului Băile Govora din Băile Govora, str. Tudor Vladimirescu nr. 75-77, Județul Vâlcea, telefon 0250/770.460, interior 19.

Apply for this Job