Inspector debutant – Primăria Comunei Glogova



Inspector debutant

Primăria Comunei Glogova

6 martie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Glogova, judeţul Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuție vacante, de inspector, clasa I, gradul profesional debutant în cadrul Compartimentului Dezvoltare, Autorizări.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • permis conducere categoria B;
  • vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului: nu este cazul.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 aprilie 2017, ora 10.00 – proba scrisă;
  • 12 aprilie 2017, ora 10.00 – proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Glogova, strada Iormăneşti, judeţul Gorj, telefon 0253/411.411, e-mail: glogovaprimaria@yahoo.com.

Apply for this Job