Inspector debutant – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş



Inspector debutant

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş

7 septembrie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de inspector, clasa I, grad profesional debutant – Biroul Adopţii şi Postadopţii.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specializarea psihologie.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 27 septembrie 2017: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 09 octombrie 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • 11 octombrie 2017, ora 10.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la D.G.A.S.P.C. Timiş – Timişoara, Piaţa Regina Maria nr. 3, telefon 0256/490.281 sau 0256/494.030, interior 192.

Apply for this Job