Inspector debutant – Comuna Mica



Inspector debutant

Comuna Mica

21 decembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Comuna Mica, Judeţul Cluj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de inspector, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Compartimentului Finanţe Contabilitate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • vechime în specialitate studiilor necesare exercitării funcţiei publice: nu se solicită,
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • curs de specializare în domeniul contabilităţii absolvit cu certificat de absolvire în condiţiile legii.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 09 ianuarie 2019, ora 15:30 termen limită de depunere a dosarelor;
  • 21 ianuarie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • 23 ianuarie 2019, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Comuna Mica, Judeţul Cluj, cu sediul în loc. Mica, str. Principală nr. 209, com. Mica, judeţul Cluj, telefon 0264/226130, fax 0264/226007 ori la adresele de mail primariamicacj@primariamica.ro sau la achizitiimica@yaboo.com.

Apply for this Job