Inspector asistent – Primăria Municipiului Urziceni



Inspector asistent

Primăria Municipiului Urziceni

27 iulie 2018

Primăria Municipiului Urziceni, Județul Ialomița, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de inspector clasa I grad profesional asistent din cadrul aparatului de specialitate al primarului Direcţia tehnică-Compartiment urbanism şi disciplina în construcţii.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti cu domeniul de licenţa:inginerie civilă, construcţii, specializarea construcţii civile, industriale şi agricole, cai ferate, drumuri şi poduri, inginerie urbană şi dezvoltare regională;
  • vechime în specialitatea studiilor absolvite necesare exercitării funcţiei publice: minimum un an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 februarie 2018, ora 12:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Urziceni, din Calea Bucureşti nr. 104, telefon 0243/254.975, interior 14 (Compartiment Resurse Umane).

Apply for this Job