Inspector asistent – Primăria Comunei Şcheia, judeţul Suceava



Inspector asistent

Primăria Comunei Şcheia, judeţul Suceava

27 iunie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Şcheia, judeţul Suceava, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de inspector, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului Stare Civilă.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe administrative – administraţie publică sau ştiinţe juridice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 30 iulie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 01 august 2018, ora 10.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare la sediul Comunei Şcheia, judeţul Suceava, str. Mihoveni nr. 4, telefon 0230/526.588.

Apply for this Job