Inspector asistent (3 posturi) – Primăria Oraşului Beclean



Inspector asistent (3 posturi)

Primăria Oraşului Beclean

25 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Oraşului Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de inspector, clasa I, grad profesional asistent (3 posturi).

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 25 august 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 28 august 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Oraşului Beclean cu sediul în Beclean, Aleea Trandafirilor nr. 2, judeţul Bistriţa-Năsăud, tel. 0263-343.687.

Apply for this Job