Inspector (3 posturi) – Primăria Comunei Cârcea



Inspector (3 posturi)

Primăria Comunei Cârcea

29 august 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Cârcea, judeţul Dolj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice vacante, după cum urmează:

  1. inspector, grad profesional superior în cadrul Compartimentului financiar-contabil;
  2. inspector, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului financiar-contabil;
  3. inspector, grad profesional principal în cadrul Compartimentului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • inspector, grad profesional superior în cadrul Compartimentului financiar-contabil:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licenţa sau echivalentă, în domeniul: Ştiinţe economice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 9 ani.
  • inspector, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului financiar-contabil:
    • studii universitare dc licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite eu diploma de licenţă sau echivalentă, în domeniul: Ştiinţe economice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 1 an.
  • inspector, grad profesional principal în cadrul Compartimentului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării construcţiilor;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 02 octombrie 2017, ora 10.00: proba scrisă – la Liceul Tehnologic „Constantin Ianculeseu”, comuna Cârcea, Str. Aeroportului nr. 118;
  • 04 octombrie 2017, ora 10.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Cârcea, Str. Aeroportului nr. 45, județul Dolj, telefon 0251/458.121.

Apply for this Job