Inspector (2 posturi) – Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară din Focşani



Inspector (2 posturi)

Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară din Focşani

20 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară din Focşani, Judeţul Vrancea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează:

  1. Inspector, clasa I, grad profesional superior – Serviciul Contabilitate, Personal, Administrativ;
  2. Inspector, clasa I, grad profesional debutant – Compartiment Achiziţii Publice.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • Inspector, clasa I, grad profesional superior – Serviciul Contabilitate, Personal, Administrativ:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenţă în domeniul ştiinţelor economice;
    • 9 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice:
    • cunoştinţe de operare pe calculator – nivel mediu.
  • Inspector, clasa I, debutant – Compartiment Achiziţii Publice:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenţă în domeniul ştiinţelor economice sau ştiinţelor administrative;
    • cunoştinţe de operare pe calculator – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 august 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară din Focşani, str. Cuza Vodă nr. 43, Judeţul Vrancea, telefon 0337/101.055.

Apply for this Job