Funcții contractuale (34 posturi) – Direcţia Asigurare Logistică Integrată



Funcții contractuale (34 posturi)

Direcţia Asigurare Logistică Integrată

10 martie 2020

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia Asigurare Logistică Integrată organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată (6 luni) a funcțiilor contractuale de execuție temporar vacante, din cadrul Centrelor/Bazei de Pregătire și Recuperare/Refacere a Capacității de Muncă „Meridian” – Mamaia, „Diana” – Saturn și „Piersicul” – Neptun, județul Constanța, după cum urmează:

Centrul de Pregătire și Recuperare/Refacere a Capacității de Muncă „Meridian” – Mamaia:
• 7 posturi de muncitor calificat IV-I (bucătar), poziția 650-656 – studii gimnaziale și curs/calificare în meseria de bucătar; nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate;
• 1 post de bufetier (barman), poziția 659 – studii gimnaziale și curs/calificare de barman/bufetier/ lucrator în alimentație publică; nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate;

Centrul de Pregătire și Recuperare/Refecere a Capacității de Muncă „Diana“ – Saturn:
• 2 posturi de referent II-IA, poziția 470-471 – studii liceale cu diplomă de bacalaureat și curs contabilitate sau liceul economic cu diplomă de bacalaureat, cu competențe în cantabilitate; nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate;
• 5 posturi de funcționar (la recepție), poziția 472-476 – studii liceale cu diplomă de bacalaureat, calificare de recepționer/curs de recepționer și cunoștințe operare programe (MS Office – Word); nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate;
• 2 posturi de muncitor calificat IV-I (fochist), poziția 479-480 – studii gimnaziale, calificare de fochist și autorizație I.S.C.I.R., atestat fochist clasa C; nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate;
• 11 posturi de muncitor calificat IV-I (bucătar), poziția 702-712 – studii gimnaziale și curs/calificare în meseria de bucătar; nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate;
• 3 posturi de bufetier (barman), poziția 715-717 – studii gimnaziale și curs/calificare de barman/bufetier/lucrător în alimentație publică; nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate;
• 1 post de paznic, poziția 502 – studii gimnaziale și atestat profesional de paznic/agent de pază/agent de securitate; nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate.

Baza de Pregătire și Recuperare/Refacere a Capacității de Muncă „Piersicul” – Neptun:
• 2 posturi de muncitor calificat IV-I (bucătar), poziția 735-736 – studii gimnaziale și curs/calilicare în meseria de bucătar; nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 24 martie 2020, ora 16.00: data limită pentru depunerea dosarelor;

Proba scrisă – 04.05.2020.
Orele de desfășurare a probei:
• pentru posturile de referent II-IA, ora 09.00;
• pentru posturile de muncitor calificat IV-I (bucătar), ora 0.900;
• pentru postul de paznic, ora 09.00;
• pentru posturile de bufetier (barman), ora 11.00;
• pentru posturile de muncitor calificat IV-I (fochist), ora 11.00;
• pentru posturile de funcționai (recepție), ora 12.00.

Interviul – 08.05.2020.
Orele de desfășurare a probei:
• pentru posturile de referent II-IA, ora 0.900;
• pentru posturile de muncitor calificat IV-I (bucătar), ora 09.00;
• pentru postul de paznic, ora 09.00;
• pentru posturile de bufetier (barman), ara 11.00;
• pentru posturile de muncitor calificat IV-I (fochist), ora 11.00;
• pentru posturile de funcționar (recepție), ora 12.00.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare privind condițiile de participare, documentele necesare, bibliografia și tematica se pot obține, în zilele lucrătoare, între orele 10.00-15.00, latei. 021.303.70.80, interior 30434 – Serviciul Resurse Umane al Direcției Asigurare Logistică Integrată din București, str. Eforie, nr. 3 sectorul 5 sau la tel. 0241.831.888.

Apply for this Job