Funcție de conducere – Primăria Sectorului 3, Bucureşti



Funcție de conducere

Primăria Sectorului 3, Bucureşti

12 aprilie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Sectorului 3, Bucureşti organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unei funcții publice de conducere vacante, în cadrul Direcției Strategii și Programe de Dezvoltare Durabilă – Serviciul Strategii și Programe de Dezvoltare Durabilă (ID post 436137).

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științelor economice;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 01 mai 2019: termen limită de depunere a dosarelor;
  • 14 mai 2019, ora 11:00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 143, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Sectorului 3, cu sediul în Calea Dudeşti nr. 191, telefon 021/318.03.23-28, interior 241, e-mail resurseumane@primarie3.ro.

descarca: ANUNT-CONCURS-14.05.2019.pdf 1.4MB PDF

Apply for this Job