Director și șef serviciu (3 posturi) – Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură



Director și șef serviciu (3 posturi)

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură

26 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată afuncţiilor publice de conducere vacante de director – Direcţia politici de pescuit, privatizare, concesionare, şef serviciu – Serviciul inspecţie şi control şi sef serviciu – Serviciul financiar contabilitate din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • director – Direcţia politici de pescuit, privatizare, concesionare:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
    • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani;
    • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii;
  • şef serviciu – Serviciul inspecţie şi control:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
    • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani;
    • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii;
  • şef serviciu – Serviciul financiar contabilitate:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;
    • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani;
    • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
    • certificat de atestare a cunoştinţelor dobândite în Sistemul european de conturi;
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 19 septembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copia actului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copie de pe diploma de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul administrativ.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicată cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită al funcţionarilor publici republicată;
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârea de Guvern nr. 545/09.06.2010 privind organizarea, structura şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare;
Ordinul M.A.D.R. nr. 807/2016 pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate;
Ordinul M.A.D.R. Nr. 332/2008 privind înscrierea unităţilor de producţie din acvacultură în Registrul unităţilor de acvacultură şi eliberarea licenţei de acvacultură;
Ordin MADR/MM nr. 13/142/2017 privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit alocate pentru anul 2017, pe specii şi zone;
Ordinul M.A.D.R. 60/2017 privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale
cu excepţia Rezervaţiei “Delta Dunării”;

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Apply for this Job