Director General – Aparatul de Specialitate al Primarului Sectorului 4



Director General

Aparatul de Specialitate al Primarului Sectorului 4

30 octombrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Aparatul de Specialitate al Primarului Sectorului 4 organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante de Director General al Direcţiei Generale de Poliţie Locală.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • vechime în specialitatea studiilor superioare necesare 7 ani;
  • absolvent de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă;
  • absolvent de studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 19 noiembrie 2018, ora 15.30: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 29 noiembrie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Aparatului de Specialitate al Primarului Sectorului 4 din București, bd. George Coșbuc nr. 6-16, sector 4, telefon 021/335.92.30 interior 146.

Apply for this Job