Director executiv – Primăria Municipiului Roman, județul Neamț



Director executiv

Primăria Municipiului Roman, județul Neamț

1 august 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Roman, județul Neamț, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere, vacante, de director executiv al Direcţiei juridice şi administraţie publică.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;
  • vechimea minimă în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 7 ani;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 septembrie 2018, ora 12.00 proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Roman din Roman, Piața Roman Vodă nr. 1, Județul Neamț, telefon tel. 0233.208.609, e-mail resurseumane@primariaroman.ro.

Apply for this Job