Director executiv – Primăria Municipiului Constanța



Director executiv

Primăria Municipiului Constanța

9 februarie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Constanța organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de director executiv, Direcţia Organizare Evenimente Culturale, Sportive Şi Sociale (1 post).

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • minimum 3 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 12 martie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 13 martie 2018, ora 14.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Constanța, bd. Tomis nr 51, județul Constanța, telefon 0241.488.137, e-mail: resurse.umane@primaria-constanta.ro.

Apply for this Job