Director executiv adjunct – Primăria Municipiului Suceava



Director executiv adjunct

Primăria Municipiului Suceava

4 iulie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Suceava organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante, de director executiv adjunct al Poliției Locale Suceava.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă din domeniile: ştiinţe juridice, științe inginerești, științe economice sau științe administrative cu specializarea administrație publică;
  • studii de masterat sau studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de şef serviciu de minimum 3 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 23 iulie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 06 august 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Suceava, Serviciul resurse umane, Bd. 1 Mai nr. 5A, camera 45, sau la telefonul o230/212.696, interior 152, e-mail cristinai@primariasv.ro.

Apply for this Job