Director executiv adjunct – Consiliul Județean Galați



Director executiv adjunct

Consiliul Județean Galați

21 decembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Consiliul Județean Galați organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de Director executiv adjunct al Direcţiei patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Galaţi.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă,
  • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor minimum 7 ani, conform prevederilor art. 57 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • cunoştinţe de operare calculator: nivel mediu (probă eliminatorie).

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 09 ianuarie 2019, ora 14:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 21 ianuarie 2019, ora 10:00: proba eliminatorie de testare a cunoștințelor de operare PC;
  • 22 ianuarie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Consiliului Județean Galați din Galați, str. Eroilor nr. 6, Județul Galați, telefon 0236/302.502, 0236/462.409; e-mail resurseumane@cjgalati.ro.

Apply for this Job