Consilier superior – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, București



Consilier superior

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, București

20 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, București, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante, de consilier superior din cadrul Serviciului Corp Control.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • condiţiile de studii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental de ierarhizare – ştiinţe sociale, ramura: ştiinţe juridice sau sociologie sau psihologie, domeniu de licenţă: drept sau asistenţă socială/sociologie sau psihologie;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 septembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data si ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se obţin la sediul Autoritășii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Bd. Gheorghe Magheru nr. 7. sectorul 1, București, telefon 021/310.07.89.

Apply for this Job