Consilier superior – Primăria Remetea Chioarului



Consilier superior

Primăria Remetea Chioarului

10 iulie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Remetea Chioarului, Județul Maramureș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior – Compartimentul Contabilitate.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 august 2018, ora 11.00 – proba scrisă;
  • 14 august 2018, ora 11.00 – proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Remetea Chioarului, comuna Remetea Chioarului nr. 80, județul Maramureș, 0262.288.212, e-mail primariaremeteachioarului@yahoo.com.

Apply for this Job