Consilier superior – Primăria Orașului Plopeni



Consilier superior

Primăria Orașului Plopeni

15 septembrie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Orașului Plopeni, Județul Prahova organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de consilier, clasa I, gradul superior, în cadrul Compartimentului achiziţii publice.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul economico – financiar;
  • vechimea în specialitatea studiilor pentru funcţia publică de consilier, clasa I, gradul principal – 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 18 octombrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 20 octombrie 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Plopeni, Județul Prahova, bd. Independenței, nr. 12, telefon 0244/220.132, 12.

Apply for this Job