Consilier superior – Primăria Municipiului Iaşi



Consilier superior

Primăria Municipiului Iaşi

16 martie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Iaşi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă de consilier, clasa I, grad profesional superior, la Serviciul Administrare Spații cu Destinația de Locuință din cadrul Direcției Administrare a Patrimoniului Public și Privat.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă in domeniul ştiinţelor economice-specializarea Contabilitate si Informatica de Gestiune;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 04 aprilie 2017, ora 16:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 24 aprilie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Iaşi din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, telefon 0232/406.085.

Apply for this Job