Consilier superior – Primăria Municipiului Bacău



Consilier superior

Primăria Municipiului Bacău

7 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Bacău organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior la Serviciul Drumuri, Reţele şi Iluminat Public din cadrul Direcţiei Drumuri Publice.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, domeniul de licenţă „inginerie energetică”;
  • vechime minimum 9 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • nivel mediu de utilizare a calculatorului;

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 07 august 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 11 august 2017: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Bacău din Bacău, str. Mărășești nr. 6, Județul Bacău, telefon 0234/581.849.

Apply for this Job