Consilier superior – Primăria comunei Sârbii-Măgura, judeţul Olt



Consilier superior

Primăria comunei Sârbii-Măgura, judeţul Olt

28 februarie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria comunei Sârbii-Măgura, judeţul Olt organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior, în cadrul structurii agricol.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul din domeniile: agronomie, zootehnie sau medicină veterinară;
    vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 01 aprilie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • 03 aprilie 2019, ora 11:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Sârbii-Măgura din str. Coşereni nr. 1, Telefon 0249/481.595 sau 0761.101.302.

Apply for this Job