Consilier superior – Poliţia Locală a Municipiului Piteşti


Consilier superior

Poliţia Locală a Municipiului Piteşti

3 aprilie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Poliţia Locală a Municipiului Piteşti, județul Argeș organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior – Serviciul Juridic Evidenţă Operativă şi Resurse Umane.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani;
  • cunoştințe de operare PC – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 04 mai 2017, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului se vor comunica ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Poliţiei Locale din Piteşti, bd. Eroilor nr. 30, telefon 0248/210.230.

Apply for this Job