Consilier superior – Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale



Consilier superior

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

14 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier clasa I grad profesional superior la Direcţia Achiziţii, Administrativ şi Investiţii din cadrul aparatului propriu al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul fundamental al ştiinţelor inginereşti sau al ştiinţelor sociale, ramura de ştiinţă: ştiinţe juridice, ştiinţe economice;
  • vechimea (în specialitate necesară): minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 august 2017, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale din București, Bd. Unirii nr. 22, sector 3, telefon 021/224.28.19.

Apply for this Job