Consilier superior – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale



Consilier superior

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

19 februarie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Direcţiei Generală Control, Antifraudă și Inspecții – Direcția Monitorizare Inspecții, Verificare și Control – Serviciul Inspecții, Verificare și Control Tehnic.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;
  • cunoștințe limba engleză – nivel mediu (cunoștințele se vor testa în cadrul probelor de concurs).

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 04 martie 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 8 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din București, bd. Carol I, nr. 2-4, sectorul 3, telefon: 021.3072.326, e-mail ionela.stefan@madr.ro.

Apply for this Job