Consilier superior (3 posturi) – Garda Forestieră Ploieşti



Consilier superior (3 posturi)

Garda Forestieră Ploieşti

26 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Garda Forestieră Ploieşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează:

  • consilier, clasa I, grad profesional superior – 3 posturi astfel:
    • Compartiment Amenajare Păduri, Cadastru şi Inventar Forestier;
    • Compartiment Programe de Finanţare pentru Creşterea Suprafeţelor de Păduri şi Programelor Finanţate de U.E.;
    • Compartiment Investiţii /Achiziţii.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, specialitatea silvicultură;
  • vechime în specialitatea studiilor, 9 ani;
  • cunoştinţe operare PC nivel superior;
  • permis conducere categoria B.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 18 septembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Garda Forestieră Ploieşti şi la următoarele numere de telefon 0244406777, 0766050670.

Apply for this Job