Consilier superior – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu



Consilier superior

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu

21 decembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Serviciului managementul calităţii serviciilor sociale.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

a) Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: asistenţă socială.
b) Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: abilităţi de comunicare, eficienţă, eficacitate, responsabilitate, iniţiativă, integritate.
c) Vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului 7 ani

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 09 ianuarie 2019, termen limită de depunere a dosarelor;
  • 21 ianuarie 2019, ora 12:00: proba scrisă;
  • 25 ianuarie 2019, ora 12:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul D.G.A.S.P.C. Sibiu din Municipiul Sibiu, str. Mitropoliei nr. 2, telefon: 0269/232.066.

Apply for this Job