Consilier superior – Direcţia de Asistenţă Socială Alexandria, județul Teleorman



Consilier superior

Direcţia de Asistenţă Socială Alexandria, județul Teleorman

22 martie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia de Asistenţă Socială Alexandria, județul Teleorman, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuţie vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior – Serviciul Resurse Umane, Juridic – Compartimentul Relaţii Publice, Sănătate şi Securitate în Muncă, Siguranță Alimentară.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în domeniul profilul: medicină veterinara, chimie, ingineria produselor alimentare;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 24 aprilie 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul D.G.A.S. Alexandria Serviciul Resurse Umane, Juridic, din Str. Dunării nr. 139, telefon 0247/317.732, interior 119.

Apply for this Job