Consilier superior – Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Petroşani, Județul Hunedoara



Consilier superior

Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Petroşani, Județul Hunedoara

15 octombrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Petroşani, Județul Hunedoara, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, gradul profesional superior, din cadrul Compartimentului administrarea domeniului public şi privat.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe inginereşti;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 19 noiembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei, str. 1 Decembrie 1918 nr. 93, Compartimentul Resurse umane sau la telefon 0254/541.220, interior 122.

Apply for this Job