Consilier superior – Curtea de Apel Iași



Consilier superior

Curtea de Apel Iași

4 octombrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Curtea de Apel Iași organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Compartimentului de Resurse Umane al Tribunalului Vaslui.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată,absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;
  • cunoștinţe de operare pe calculator –  (Microsoft Office, Outlook, Internet).

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 24 octombrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 06 noiembrie 2018, ora 10.00: proba suplimentară de testare a cunoștințelor de operare PC;
  • 09 noiembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 15 noiembrie 2018, ora 12.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Relații suplimentare se obțin la Curtea de Apel Iași, din strada Elena Doamna, nr. 1A, telefon 0332.403.802, e-mail ca-iasi@just.ro.

Apply for this Job