Consilier superior – Casa Județeană de Pensii Galați



Consilier superior

Casa Județeană de Pensii Galați

21 iulie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Casa Județeană de Pensii Galați, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă, de consilier grad profesional superior, din cadrul Serviciului Stabiliri Prestaţii.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor de minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 august 2017, ora 11:00: proba scrisă;
  • 24 august 2017, ora 13:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Casei Județene de Pensii Galați din str. Științei nr. 97, Județul Galați, telefon 0236/416.585 sau 0236/310.192.

Apply for this Job