Consilier superior – Casa de Asigurări de Sănătate Argeș



Consilier superior

Casa de Asigurări de Sănătate Argeș

19 noiembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Casa de Asigurări de Sănătate Argeș organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul Control.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durută, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental ştiinţe sociale, specializarea ştiinţe economice/științe juridice sau în domeniul fundamental științe biologice și biomedicale, specializarea medicină;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 decembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 20 decembrie 2018, ora 10:30: proba scrisă;
  • data interviului se va comunica ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Compartimentul Resurse Umane din cadrul CAS Argeș din Piteşti, str. IC Brătianu nr. 62, judeţul Argeş, telefon 0248/285.928, interior 2014.

Apply for this Job