Consilier superior – Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din București



Consilier superior

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din București

12 aprilie 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din București organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior – Serviciul Planificare, Monitorizare activitate EURES.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în ramura de științe – științe juridice – specializare drept;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani;
  • inițiativă și creativitate, capacitate de adaptare la muncă în echipă, efort intelectual.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 01 mai 2019: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 20 mai 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului se vor comunica ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, Strada Avalanșei 20-22, București, telefon 021/303.98.58.

Apply for this Job