Consilier superior – Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești


Consilier superior

Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești

9 martie 2017

Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, Județul Prahova, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul inginerie civilă, ingineria instalaţiilor, inginerie electrică, inginerie energetică, inginerie mecanică;
  •  vechime minimă de 9 ani, în specializarea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 19 aprilie 2017, ora 09:30: proba scrisă;
  • 21 aprilie 2017, ora 09:30: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, Piaţa Eroilor nr. IA, Județul Prahova, telefon: 0244/511.137,interior 120 sau 0740/178.780.

Apply for this Job