Consilier superior – Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti



Consilier superior

Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti

27 august 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior – Compartimentul Registratură şi Relaţii cu Publicul -1 post.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor economice;
  • studii postuniversitare absolvite în domeniul comunicării şi relaţiilor publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesară exercitării funcţiei minimum 7 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 17 septembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 27 septembrie 2018, ora 11.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului se vor anunța ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Relaţii suplimentare la secretarul comisie de concurs, doamna Gheorghe Violeta Marilena, consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Serviciului Resurse Umane şi Organizare: tel. 021.319.10.13 int. 211, tel./fax 021.260.25.75 şi adresă e-mail violeta.gheorghe@primarias1.ro.

Apply for this Job