Consilier superior – Primăria Municipiului Sibiu



Consilier superior

Primăria Municipiului Sibiu

25 octombrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Sibiu, județul Sibiu, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier superior la Serviciul coordonare lucrări.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe juridice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimul 7 ani;
  • cunoştinţe operare calculator – nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 noiembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 26 noiembrie 2018, ora 09.00: proba eliminatorie;
  • 26 noiembrie 2018, ora 12:00: proba scrisă;
  • 29 noiembrie 2018, ora 11:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, județul Sibiu, str. S. Brukenthal nr. 2, telefon 0269/208.800, interior 503, e-mail alexandra.tintea@sibiu.ro.

Apply for this Job