Consilier principal – Primăria Municipiului Oradea, Județul Bihor



Consilier principal

Primăria Municipiului Oradea, Județul Bihor

24 septembrie 2018

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Municipiului Oradea, Județul Bihor, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Serviciului Evidenţă Active, Delegări de Gestiune și Datorie Publică din Direcţia Economică.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, ramura de ştiinţă – ştiinţe juridice,
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 15 octombrie 2018, termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 25 octombrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 31 octombrie 2018, ora 12.00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Oradea, Piaţa Unirii, nr. 1, Județul Bihor, telefon 0259/408.850, e-mail primarie@oradea.ro.

Apply for this Job