Consilier principal – Primăria Comunei Cernica



Consilier principal

Primăria Comunei Cernica

1 septembrie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Cernica, Județul Ilfov organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de consilier principal – Compartiment Registrul Agricol.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă şi minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 09 octombrie 2017, ora 11:00: proba scrisă;
  • 11 octombrie 2017: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Cernica din Cernica, str. Traian nr. 10, Județul Ilfov, telefon 021/369.51.55.

Apply for this Job