Consilier principal – Primăria Comunei Căpușu Mare



Consilier principal

Primăria Comunei Căpușu Mare

4 august 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Primăria Comunei Căpușu Mare, judeţul Cluj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante, de consilier principal în cadrul Compartimentului Registrul agricol – fond funciar.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii: să fie absolvent de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul juridic sau să fie absolvent de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă – ştiinţe inginereşti, domeniul măsurători terestre şi cadastru;
  • vechime (obligatoriu): 5 ani în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
  • cunoştinţe avansate de operare PC.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 05 septembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 05 septembrie 2017, ora 11:00: proba practică;
  • 07 septembrie 2017, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei cu sediul in localitatea Căpușu   Mare, str. Principală, nr.24 A, judetul Cluj, telefon: 0264/350.006,   fax; 0264/350.006, e-mail: pcapusu@yahoo.com.

Apply for this Job