Consilier principal (2 posturi) – Consiliul Județean Cluj


Consilier principal (2 posturi)

Consiliul Județean Cluj

7 aprilie 2017

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Consiliul Județean Cluj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, astfel:

  1. Consilier, gradul profesional principal în cadrul Serviciului Lucrări şi Achiziţii Publice – Unitatea de Monitorizare Servicii de Utilităţi Publice.
  2. Consilier, gradul profesional principal în cadrul Serviciului Dezvoltare Locală şi Regională, Turism.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • Consilier, gradul profesional principal:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în următoarele specializări: construcţii civile, industriale şi agricole; căi ferate drumuri şi poduri; instalaţii pentru construcţii;
    • vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.
  • Consilier, gradul profesional principal:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura: ştiinţe juridice;
    • vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
    • cunoştinţe de limba engleză nivel mediu.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 15 mai 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Consiliului Județean Cluj din Cluj Napoca, Calea Dorobanților nr. 106, camera 305, Județul Cluj, telefon 0372/640.025.

Apply for this Job