Consilier principal – Agenția pentru Protecția Mediului Constanța



Consilier principal

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța

14 mai 2019

ATENȚIE: Acest anunţ a expirat, existând posibilitatea ca datele prezentate aici să nu mai fie relevante în acest moment.

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța organizează concurs de recrutare pe perioada nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier clasa I, grad profesional principal.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile – contabilitate, finanțe, cibernetică, statistică și informatică economică, management, economie, economie și afaceri internaționale, științe administrative, drept;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 iunie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Constanţa, Str. Unirii nr. 23, telefon 0753.012.041.

Apply for this Job